Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Marius Șumudică a anunțat primul fotbalist pe care l-ar da afară de la FCSB imediat

Marius Șumudică a anunțat primul fotbalist pe care l-ar da afară de la FCSB imediat

Marius Șumudică a anunțat primul fotbalist pe care l-ar da afară de la FCSB imediat
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Marius Șumudică (54 de ani), antrenor aflat în continuare fără contract, nu a putut rămâne indiferent vizavi de ceea ce s-a întâmplat, joi seară, 27 noiembrie 2025, la Belgrad.

FCSB a fost învinsă de Steaua Roșie cu scorul de 0-1, în ciuda faptului că a jucat în superioritate numerică încă din minutul 28.

Valentin Crețu ar trebui dat afară imediat de la FCSB, susține Marius Șumudică

Finalul partidei Steaua Roșie – FCSB 1-0, care a consemnat a patra înfrângere consecutivă a roș-albaștrilor din UEFA Europa League, a ajuns și pe radarul lui Marius Șumudică.

Antrenorul, aflat fără contract din mai 2025, și-a mutat rapid atenția de la tabela de marcaj către un episod care a avut loc la scurt timp după fluierul final.

Într-un dialog aprins pe care l-a avut cu suporterii deplasați de la București, Valentin Crețu a găsit vinovatul pentru rușinea din Steaua Roșie – FCSB 1-0 și acesta a părut să fie un coechipier, chiar dacă numele nu i-a fost rostit.

„Dacă ăla doarme pe el acolo, ce să facem”, le-ar fi răspuns Crețu suporterilor FCSB, în momentul în care era „urecheat” de la distanță de aceștia.

Se crede că jucătorul care l-a supărat pe Crețu este Siyabonga Ngezana, principalul vinovat de la singurul gol înregistrat pe stadionul „Rajko Mitic”.

Revenind la Crețu, veteranul în vârstă de 36 de ani s-a ales deja cu mai multe critici, iar printre cei care l-au pus serios la zid se numără și Marius Șumudică.

Antrenorul spune că dacă era el șeful băncii tehnice de la FCSB, Valentin Crețu nu mai avea ce să caute la antrenament începând de vineri, 28 noiembrie:

„Atitudinea lui Crețu este una lamentabilă! Din punctul meu de vedere, nu ai voie în fața să te manifești așa și să ai un astfel de discurs la adresa unui coleg. Eu, dacă eram antrenorul FCSB-ului astăzi, indiferent ce se întâmpla, la mine Crețu nu mai intra în cabină astăzi. De astăzi nu mai avea ce căuta la FCSB. Dacă aveam forță să fac lucrul ăsta, știți foarte bine cine decide acolo și face tot, e echipa lui, jucăria lui, este Gigi Becali, el este împăratul, el face tot, cum îi place să i se spună. Dar eu, dacă eram antrenorul FCSB-ului, aveam o discuție cu patronul și îi spuneam: «Patroane, eu nu vreau să pierd grupul!». Echipa este ruptă în două. Cum va fi privit Crețu în continuare? Și cum te exprimi… Nu există așa ceva. Îi spuneam astăzi, înaintea antrenamentului, Crețu, te rog frumos, du-te la palat, reziliază-ți contractul! Dacă tu nu ai o reacție bună cu colegul tău, mai ales că ești în același compartiment cu el, care anul trecut a fost un jucător foarte bun”, și-a început Marius Șumudică discursul, potrivit Fanatik.

„Șumi” i-ar fi dat o amendă uriașă lui Crețu

În eventualitatea în care nu s-ar fi acceptat îndepărtarea lui Valentin Crețu de la echipă, Marius Șumudică spune că ar fi solicitat acordarea unei amenzi usturătoare, de până la 50 de mii de euro.

„Cum să mă duc în fața suporterilor și să spun că ăsta e mort? Cum se mai uită Ngezana la Crețu în momentul de față? Eu, ca antrenor, eram dator să spun: «Crețu, dacă tu vorbești așa de un coleg, astăzi vorbești de unul, mâine de altul, eu trebuie să dau un exemplu la echipă». Astăzi trebuia dat afară imediat Crețu, sau amendă de 30.000 – 50.0000 de euro. Băi, a văzut o țară întreagă, a fost filmat! Ăsta e șocul! Eu nu am văzut așa ceva în fotbalul românesc. Și cu cuvintele cu care a vorbit”, a completat Marius Șumudică.

Valentin Crețu, care după gestul de la Belgrad a fost desființat și de managerul Meme Stoica, a jucat 13 meciuri în acest sezon, în care a contribuit, printre altele, cu două pase decisive. Pe 2 ianuarie, el va împlini 37 de ani.